Home

Comuna RĂDUCĂNENI

De interes

Home

Noutăți

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diem nonummy nibh euismod tincidunt ut lacreet dolore magna aliguam erat volutpat.

09.03.2009

Scurt istoric

Comuna Răducăneni are în componenţă patru localităţi: Răducăneni (format prin contopirea satelor Răducăneni şi Bazga), Isaiia, Bohotin şi Roşu. Primele trei dintre acestea s-au dezvoltat în lungul unui drum comercial pe valea pârâului Bohotin. Acest culoar de trecere există probabil încă din neolitic şi etapa geto-tracică, date fiind urmele aşezărilor datând din perioadele respective din zonele Cetăţuia, Marmora şi din apropierea satului Roşu.

Arealul cuprins între văile Bohotinului şi Coziei a fost locuit începând încă din paleolitic şi până în prezent, în vetrele satelor actuale sau în apropierea acestora.

Un exemplu în acest sens îl constituie satul Răducăneni, în a cărui extremitate sudică sunt suprapuse urme de locuire din etapa neolitică, cultura geto-dacică, paleocreştină sec. IV î.Ch şi perioada formării primelor formaţiuni feudale (prin tezaurul de pe dealul Beşleaga, datat 754-809, şi fragmente de ceramică din aceeaşi epocă, mergând până în sec. X-XI).

Începând din sec. XVII, există urme de locuire în vatra actuală a satului Bazga. În aceeaşi perioadă (sec. XVII), boierul Răducanu Rosetti a primit moşie domnească pe dealul Hemeiosul, în apropierea vetrei Bazga, înfiinţând acolo o aşezare. Urmaşii săi au părăsit această aşezare, stabilindu-se pe valea Bohotinului, la S de acesta şi la SE de vatra Bazga, dezvoltându-se astfel aşezarea Răducăneni.

Iniţial, populaţia a fost formată majoritar din robi şi clăcaşi. În 1844 au fost aduşi catolici din ţinutul Romanului de către boierul Constantin Rosseti, care s-au stabilit la NE de valea Bohotinului, formând un nucleu catolic în jurul bisericii ce datează din sec. XIX, dar şi robi ţigani, care se stabilesc în aceeaşi parte a vetrei.

La începutul secolului XX, Răducăneniul avea statutul de târg, situat pe drumul spre Galiţia şi spre Chişinău şi Cetatea Albă. Se consideră că acest târg era un punct important de intersecţie a drumului ce unea ţinuturile din sud cu Polonia (actualul DN 28), cu cel pe care se realiza transportul de marfă spre Chişinău, ce traversa Prutul în dreptul localităţii Drînceni (în prezent DJ 244 F). Acest fapt este susţinut şi de colonizarea şi împroprietărirea unei populaţii de evrei din Galiţia şi Polonia. Se păstrează şi astăzi Uliţa negustorească şi Piaţa între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, formându-se un nucleu central între aceste construcţii şi Uliţa negustorească, paralel cu traseul DN 28 actual.

Localităţile Răducăneni şi Bazga au fost privilegiate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, datorită faptului că fraţii Rosseti făceau parte din Divanul ad-hoc. Se înfiinţează astfel şcoala din Bazga în 1870 (astăzi dispărută), şi se construieşte “Digul boieresc” pentru a apăra de inundaţii pământurile fraţilor Rosseti care se întindeau până în lunca joasă a Jijiei. Digul a fost consolidat şi funcţionează şi în prezent.

În aceeaşi perioadă în satul Bazga au fost împărţite pământuri cu păşuni şi livezi călugărilor de la Schitu Duca.

Răducăneni-ul are statut de comună din 1900. Vetrele satelor Bâzga şi Răducăneni s-au extins progresiv în anii 1960-1980, unindu-se într-o singură aşezare, Răducăneni. Prin contopire, s-a trecut la reorganizarea administrativă din 1966.

Satul Bohotin s-a format la intersecţia actualului drum 244 F (de provenienţă medievală, ce asigura tranzitul de mărfuri peste Prut) cu DN 28. În extremitatea estică a vetrei satului există o aşezare neolitică (cu regim de rezervaţie arheologică). În marginea de vest a satului, în punctul “ Grădina lui Beşteleagă” s-a descoperit în anul 1983 o aşezare “La Tene”. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost construită mănăstirea Bohotin, în prezent dispărută.

Actuala vatră a satului a fost întemeiată probabil prin dăruirea moşiei mănăstireşri boierului Buhuşi (1750-1780) de către domnitorul din acea vreme. Denumirea aşezării vine de la numele mănăstirii şi al localităţii medievale Gura Bohotin, aflată în apropierea vărsării în Prut a râului Jijia, astăzi dispărută.

Populaţia era constituită din clăcaşi din zonele Bacău şi Dorohoi, care s-au aşezat pe coastele dealului Gîrnet. Moşia a trecut în proprietatea familiei Sturza la începutul sec. XVIII, localnicii fiind robi pe moşia acestora până în 1924. În secolul XIX, boierul Sturza a colonizat şi o populaţie de robi ţigani la est de valea Bohotinului, formând satul nou. Localitatea Bohotin a avut statut de comună începând din 1920.

Satul Isaiia s-a dezvoltat la poalele dealului Chiriloaia, în nordul acestuia, în lungul aceluiaşi drum comercial de pe valea Bohotinului. Este atestat din sec. XVIII în legătură cu moşia Sturzeştilor. Isaiia a fost probabil un sat de oameni liberi, cu islaz comunal în jurul albiei Bohotinului, care aveau ca principală ocupaţie agricultura şi viticultura.

Extinderea vetrei satului spre est peste albia Bohotinului s-a produs la începutul sec. XX, păstrându-se în partea mediană islazul comunal.

Satul Roşu este atestat ca locuire din perioada paleolitică şi geto-dacică. În punctul “Crama Frantz Dasca” (Fântâna CAP), situată la cca 700m sud de sat, s-a descoperit o aşezare din paleoliticul final. La cca. 500m est de aşezarea paleolitică, în apropierea fostului sector zootehnic, s-a identificat o aşezare hallstattiană târzie. S-a dezvoltat ca loc de popas la intrarea actualului drum de tranzit DC 56 dinspre ţinutul Vasluiului spre Prut. În sec. XVIII pământurile cu vii şi pomi din jurul vetrei satului aparţineau mănăstirii Schitu Duca. Sub domnia lui Cuza, în sec. XIX, moşia a fost împărţită clăcaşilor. O altă parte din populaţia satului a fost formată din iobagi de pe moşia boierului Solescu, împroprietăriţi în 1918.

În perioada postbelică, localităţile Răducăneni şi Bohotin aveau fiecare statut de comună, iar Isaiia făcea parte din comuna Gorban, alături de satul Gura Bohotin actual.

Teritoriul administrativ actual al comunei a fost constituit în 1966, reunind cele patru sate. Centrele de polarizare a teritoriului erau iniţial Răducăneni şi Bohotin, care evoluaseră în unităţi administrative diferite. După 1966 se observă o dezvoltare a localităţii Răducăneni, cu creşterea rolului său teritorial, concomitent cu regresia celorlalte sate faţă de centrul de comună.

Comuna are un profil predominant agricol, bazat pe resursele valoroase de sol, şi pe dezvoltarea plantaţiilor viti-pomicole, care întâlnesc condiţii favorabile în această zonă. Agricultura a căpătat amploare mai ales după construirea “Digului boieresc”, din 1870, cu o lungime de 2700m, care proteja împotriva inundaţiilor o suprafaţă de teren 540 ha. Amplificarea activităţilor agricole s-a făcut însă în detrimentul pădurilor, care sunt într-o regresie permanentă.

Poziţia la intersecţia unor drumuri comerciale a impulsionat negoţul şi meşteşugurile, mai ales după colonizarea negustorilor evrei din Galiţia şi Polonia. Aceste activităţi au dus la transformarea Răducăneniului într-un târg.

Din anul 1978, acesta a fost propus pentru a deveni centru urban, nereuşind însă să îndeplinească criteriile de dezvoltare a activităţilor industriale şi serviciilor impuse.

În 1992 s-a propus organizarea unui centru modern de comună pe traseul DN 28, centru care a preluat în cea mai mare parte activităţile de servicii şi comerciale ale centrului vechi. După 1989, vechea zonă centrală este punctual reactivată în jurul bisericii catolice şi a pieţei.

În 1998 Răducăneniul a fost din nou propus pentru examinare pentru declararea ca oraş, însă propunerea a fost respinsă, urmând a fi reconsiderată după stabilirea printr-un nou proiect de lege a unui set de indicatori minimali pentru definirea localităţilor urbane.

În ceea ce priveşte configuraţia întravilanului, după 1989 au dispărut trupurile izolate din intravilan, în special prin desfiinţarea CAP şi IAS.

Prin schimbarea formelor de proprietate, în aceeaşi perioadă au apărut zone întinse ale lotizărilor locuitorilor comunei ocupând terenuri cu destinaţia livezi, vii, teren agricol. În aceste lotizări au apărut case în lungul drumurilor, care au fost introduse în intravilan prin P.U.G.-ul anterior. Pe terenurile fostului CAP s-au menţinut proprietăţi ale unor ferme ce s-au privatizat şi ale proprietarilor particulari.

În ansamblu, evoluţia urbană a teritoriului a avut în linii mari următoarele direcţii:

Aşezările s-au format în lungul drumurilor comerciale, de tranzit, sau la intersecţia acestora. Traseul aproximativ al acestor drumuri se păstrează şi în prezent;

Vetrele satelor Răducăneni, Bohotin şi Roşu păstrează urme suprapuse de locuire, creând elemente de interes arheologic, istoric şi arhitectural;

Dezvoltarea în teritoriu a reţelei de aşezări medievale este o rezultantă a formei de proprietate, zona fiind împărţită în trei domenii: al fraţilor Răducanu, Solescu, şi al Sturzeştilor;

Domeniile mănăstireşti au jucat un rol important în dezvoltarea aşezării Bohotin, în urma împroprietăririi;

Vetrele satelor s-au dezvoltat pe versanţi, terenurile din luncă fiind folosite în scop agricol. Numai migraţiile cele mai recente (robii ţigani de la Răducăneni, Bohotin şi Roşu) au creat aşezări de luncă. Se remarcă menţinerea islazului comunal în centrul localităţilor, în urma extinderii ţesutului urban spre marginile vetrei.

județul Iași