Inițial, populația a fost formată majoritar din robi și clăcași. În 1844 au fost aduși catolici din ținutul Romanului de către boierul Constantin Rosseti, care s-au stabilit la NE de valea Bohotinului, formând un nucleu catolic în jurul bisericii ce datează din sec. XIX, dar și robi țigani, care se stabilesc în aceeași parte a vetrei.

La începutul secolului XX, Răducăneniul avea statutul de târg, situat pe drumul spre Galiția și spre Chișinău și Cetatea Albă. Se consideră că acest târg era un punct important de intersecție a drumului ce unea ținuturile din sud cu Polonia (actualul DN 28), cu cel pe care se realiza transportul de marfă spre Chișinău, ce traversa Prutul în dreptul localității Drînceni (în prezent DJ 244 F). Acest fapt este susținut și de colonizarea și împroprietărirea unei populații de evrei din Galiția și Polonia. Se păstrează și astăzi Ulița negustorească și Piața între Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, formându-se un nucleu central între aceste construcții și Ulița negustorească, paralel cu traseul DN 28 actual.

Localitățile Răducăneni și Bazga au fost privilegiate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, datorită faptului că frații Rosseti făceau parte din Divanul ad-hoc. Se înființează astfel școala din Bazga în 1870 (astăzi dispărută), și se construiește “Digul boieresc” pentru a apăra de inundații pământurile fraților Rosseti care se întindeau până în lunca joasă a Jijiei. Digul a fost consolidat și funcționează și în prezent.

În aceeași perioadă în satul Bazga au fost împărțite pământuri cu pășuni și livezi călugărilor de la Schitu Duca.

Răducăneniul are statut de comună din 1900. Vetrele satelor Bâzga și Răducăneni s-au extins progresiv în anii 1960-1980, unindu-se într-o singură așezare, Răducăneni. Prin contopire, s-a trecut la reorganizarea administrativă din 1966.

Satul Bohotin s-a format la intersecția actualului drum 244 F (de proveniență medievală, ce asigura tranzitul de mărfuri peste Prut) cu DN 28. În extremitatea estică a vetrei satului există o așezare neolitică (cu regim de rezervație arheologică). În marginea de vest a satului, în punctul “ Grădina lui Beșteleag㔠s-a descoperit în anul 1983 o așezare “La Tene”.  În timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost construită mănăstirea Bohotin, în prezent dispărută.

Actuala vatră a satului a fost întemeiată probabil prin dăruirea moșiei mănăstireșri boierului Buhuși (1750-1780) de către domnitorul din acea vreme. Denumirea așezării vine de la numele mănăstirii și al localității medievale Gura Bohotin, aflată în apropierea vărsării în Prut a râului Jijia, astăzi dispărută.

Populația era constituită din clăcași din zonele Bacău și Dorohoi, care     s-au așezat pe coastele dealului Gîrnet. Moșia a trecut în proprietatea familiei Sturza la începutul sec. XVIII, localnicii fiind robi pe moșia acestora până în 1924. În secolul XIX, boierul Sturza a colonizat și o populație de robi țigani la est de valea Bohotinului, formând satul nou. Localitatea Bohotin a avut statut de comună începând din 1920.

Satul Isaiia s-a dezvoltat la poalele dealului Chiriloaia, în nordul acestuia, în lungul aceluiași drum comercial de pe valea Bohotinului. Este atestat din sec. XVIII în legătură cu moșia Sturzeștilor. Isaiia a fost probabil un sat de oameni liberi, cu islaz comunal în jurul albiei Bohotinului, care aveau ca principală ocupație agricultura și viticultura.

Extinderea vetrei satului spre est peste albia Bohotinului s-a produs la începutul sec. XX, păstrându-se în partea mediană islazul comunal.

Satul Roșu este atestat ca locuire din perioada paleolitică și geto-dacică. În punctul “Crama Frantz Dasca” (Fântâna CAP), situată la cca 700m sud de sat, s-a descoperit o așezare din paleoliticul final. La cca. 500m est de așezarea paleolitică, în apropierea fostului sector zootehnic, s-a identificat o așezare hallstattiană târzie. S-a dezvoltat ca loc de popas la intrarea actualului drum de tranzit DC 56 dinspre ținutul Vasluiului spre Prut. În sec. XVIII pământurile cu vii și pomi din jurul vetrei satului aparțineau mănăstirii Schitu Duca. Sub domnia lui Cuza, în sec. XIX, moșia a fost împărțită clăcașilor. O altă parte din populația satului a fost formată din iobagi de pe moșia boierului Solescu, împroprietăriți în 1918.

În perioada postbelică, localitățile Răducăneni și Bohotin aveau fiecare statut de comună, iar Isaiia făcea parte din comuna Gorban, alături de satul Gura Bohotin actual.

Teritoriul administrativ actual al comunei a fost constituit în 1966, reunind cele patru sate. Centrele de polarizare a teritoriului erau inițial Răducăneni și Bohotin, care evoluaseră în unități administrative diferite. După 1966 se observă o dezvoltare a localității Răducăneni, cu creșterea rolului său teritorial, concomitent cu regresia celorlalte sate față de centrul de comună.

Comuna are un profil predominant agricol, bazat pe resursele valoroase de sol, și pe dezvoltarea plantațiilor viti-pomicole, care întâlnesc condiții favorabile în această zonă. Agricultura a căpătat amploare mai ales după construirea “Digului boieresc”, din 1870, cu o lungime de 2700m, care proteja împotriva inundațiilor o suprafață de teren 540 ha. Amplificarea activităților agricole s-a făcut însă în detrimentul pădurilor, care sunt într-o regresie permanentă.

Poziția la intersecția unor drumuri comerciale a impulsionat negoțul și meșteșugurile, mai ales după colonizarea negustorilor evrei din Galiția și Polonia. Aceste activități au dus la transformarea Răducăneniului într-un târg.

Din anul 1978, acesta a fost propus pentru a deveni centru urban, nereușind însă să îndeplinească criteriile de dezvoltare a activităților industriale și serviciilor impuse.

În 1992 s-a propus organizarea unui centru modern de comună pe traseul DN 28, centru care a preluat în cea mai mare parte activitățile de servicii și comerciale ale centrului vechi. După 1989, vechea zonă centrală este punctual reactivată în jurul bisericii catolice și a pieței.

În 1998 Răducăneniul a fost din nou propus pentru examinare pentru declararea ca oraș, însă propunerea a fost respinsă, urmând a fi reconsiderată după stabilirea printr-un nou proiect de lege a unui set de indicatori minimali pentru definirea localităților urbane.

În ceea ce privește configurația întravilanului, după 1989 au dispărut trupurile izolate din intravilan, în special prin desființarea CAP și IAS.

Prin schimbarea formelor de proprietate, în aceeași perioadă au apărut zone întinse ale lotizărilor locuitorilor comunei ocupând terenuri cu destinația livezi, vii, teren agricol. În aceste lotizări au apărut case în lungul drumurilor, care au fost introduse în intravilan prin P.U.G.-ul anterior. Pe terenurile fostului CAP  s-au menținut proprietăți ale unor ferme ce s-au privatizat și ale proprietarilor particulari.

•   În ansamblu, evoluția urbană a teritoriului a avut în linii mari următoarele direcții:

• Așezările s-au format în lungul drumurilor comerciale, de tranzit, sau la intersecția acestora. Traseul aproximativ al acestor drumuri se păstrează și în prezent;

• Vetrele satelor Răducăneni, Bohotin și Roșu păstrează urme suprapuse de locuire, creând elemente de interes arheologic, istoric și arhitectural;

• Dezvoltarea în teritoriu a rețelei de așezări medievale este o rezultantă a formei de proprietate, zona fiind împărțită în trei domenii: al fraților Răducanu, Solescu, și al Sturzeștilor;

• Domeniile mănăstirești au jucat un rol important în dezvoltarea așezării Bohotin, în urma împroprietăririi;

• Vetrele satelor s-au dezvoltat pe versanți, terenurile din luncă fiind folosite în scop agricol. Numai migrațiile cele mai recente (robii țigani de la Răducăneni, Bohotin și Roșu) au creat așezări de luncă. Se remarcă menținerea islazului comunal în centrul localităților, în urma extinderii țesutului urban spre marginile vetrei. 

<<Înapoi